nu e nimic rău când ziua se ridică din tăcere
un pământ aspru pe care îl mestec încet
micul dejun lângă fereastra pe unde soarele intră oblic
mâinile mele vorbesc despre tine despre o sete
care precipită praful
se aşterne peste tot peste oamenii goi
avizi să ne înfulece când pe unul când pe celălalt
lipesc palmele de pervaz mă sprijin zdravăn
absorb lumina lucrurile
toate astea nu pot fi spuse atât de uşor
cum nici despre dragoste nu se vorbeşte cu jaluzelele ridicate
stau chircită între prieteni se dizolvă în mine timpuri
camerele striate ale tăcerii devin suflete spaţioase
tu intră tu poţi intra să aduni praful să îmi dai o cană cu apă
aşa voi înghiţi bulgării de loess
pe care mi-i lasă în fiecare dimineaţă fantomele
mă desprind de pat cu uşurinţa lor parcă...
3 comentarii:
cu siguranta unul dintre cele mai bune articole ale tale,de pana acum
muza ta de inspirare,cred ca a fost destul de solida.
hai sa vedem cat mai multe de genul asta. :*:*
il ador,ti`am mai spus asta :D
eh toate articolele mele sunt minunate:)) [glumesc] :D dap...sunt momente si momente!
Trimiteți un comentariu